miercuri, 30 iunie 2010

Civilizaţia de sub Marea Neagră

   Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.
   Mai exact, era vorba despre o stânca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu câte o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste bârne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de pNicucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfârsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur - fâsia de pamânt care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându- l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.
   Forta apei a depasit de 2 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii.
   Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 – 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul Atlantida.
   Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, “ un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin”, dupa spune insusi coordonatorul lucrarilor.


   Potopul a inceput in Romania

   Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea românilor.
   Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.


   Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului

   Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.
   A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si unde aparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catadele ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.
   “In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.
   “Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.


   Padurea ingropata

   La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta României, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu o vechime de cateva mii de ani. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare – Bucuresti.. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertati nici macar mortii.
   “Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna”, spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 – 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii.. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuin cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 – 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o... padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.


   Marea inundatie glaciara

   Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 – 12.000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche.. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.
   Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra.
   Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune. Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii... Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 – 20 de metri.. Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?


   Tsunami pe Arges?

   Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata ca se intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani.
   “Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul”, afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului.
   “Mai mult ca sigur ca, in momentul in care Terra a primit Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala”.
   In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica. “Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii”.


   Bizara fortificatie de lemn

   Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii.
   Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura.
   “Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci, daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?”
   Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci despre casa lui... Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele – si mai tarziu oamenii – paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului, ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului.
   Si... surpriza. au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie.
   “In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?”


   Copacii milenari

   Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, imi spune: “Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe.” Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta... Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche. Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.

luni, 28 iunie 2010

Îngerii şi semnele zodiacale

   De când ne naștem, suntem sub protecția Îngerilor. În planul astral exista entități pe care unora le este ușor să le vadă, altora să le audă, celor mai mulți din noi le este însă ușor să le simtă. Îngerii ne sunt daţi pentru a reusi sa trecem cu bine prin viață, indiferent care sunt întâmplările pe care le avem de trăit. Unele tradiții ezoterice susțin că fiecare zodie este guvernată nu doar de câte o planetă, ci și de câte un înger.

   Este bine sa aflăm cine sunt aceștia, ce capacități ne pot oferi și cum putem lucra împreuna cu ei pentru a ne împlini menirea acestei vieți.
   Este foarte important să devenim conștienți de prezența lor și să învațăm să le descifrăm mesajele, căci rolul lor este să ne prevină, să ne sfătuiasca și să ne îndrume astfel încât orice "căzătură" sa fie atenuată și cu maxim de învatatura primită.

Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioară
Balanţă Scorpion Săgetător Capricorn Vărsător Peşti


   Berbec
   Malahidael - Îngerul curajului.
   Nativii din Berbec primesc curajul lui Malahidael. Voința și puterea devin forțe spirituale dinamice care pot fi folosite în viața de zi cu zi pentru binele celor din jur. Malahidael va sprijini orice efort creativ pe care îl veți depune în lumea materială, vă va da curajul să mergeți până la capăt, chiar dacă asta nu vă prea stă în fire. În paza lui veţi reuşi să terminați tot ce ați început cu atâta entuziasm și, mai ales, să faceți acest lucru fără a vă simți sacrificați.
   Malahidael vă mai face un dar, poate, cel mai importat, vă dă imaginea potențialului vostru spiritual. Vă arată în orice acțiune mică pe care o faceți zi de zi, faptul că menirea voastră este, de fapt, una spirituală, de permanentă evoluție pentru ca acțiunea curajoasa din plan material să devină acțiune curajoasă în plan spiritual.
   Acest înger vă va deschide ochii astfel încât să vedeți adevăratele motive ale acțiunilor voastre și vă ferește să deveniți fanatici sau despotici în încercarea de a controla viața altora. El este cel care poate transforma tendința spre agresivitate în pace interioară.
   Este bine să nu uitați că puteți beneficia de ajutorul Arhanghelului Mihail, care vă poate ajuta să transcedeți orice limitări mentale și emoționale și să descoperiți planul divin aflat în spatele oricărei acțiuni.

   Taur
   Asmodael - Îngerul Răbdării.
   Nativii din Taur primesc puterea răbdării de la Asmodael.
   Dorințele noastre, chiar dacă sunt de ordin material sau spiritual, sunt apanajul zodiei în care ne-am născut și ele, până la urmă, motivează orice acțiune din viața noastră. Răbdarea este cea care ne susține perseverența.
   Îngerul Asmodael este cel care transformă dorința pentru posedareade lucruri pământești în cea de a accede la noi nivele de cunoaștere spirituală. El dă consecvența Taurului și o transformă chiar într-o valoare intrinsecă a acestei zodii. Astfel, dintr-o zodie dominată de lumea materială și de concret, cu ajutorul lui Amodael, Taurii pot deveni ființe spirituale mai preocupate de suflet decât de trup. El îi ferește pe Tauri să devină prea materialiști și prea fixați în părerile lor, la care ajung sa țină ca la ochii din cap, fără a avea vreun fundament logic.
   Taurii mai pot beneficia de asistența lui Aniel care îi poate ajuta să treacă de la pasiunea obișnuită la iubirea spirituală, în relația cu partenerul de viață. Din acest punct până la descoperirrea iubirii Divine nu mai este decăt un pas, ușor de făcut în paza îngerilor vostri și a credinței.

   Gemeni
   Ambriel - Îngerul gândurilor pure.
   Nativii din Gemeni primesc puterea lui Ambriel, îngerul menit să țină departe de ei gândurile prin care le-ar putea face rău celor din jur și dăruindu-le, în schimb, puterea de a vedea soluții simple la probleme dificile, soluții care să nu răneasca pe nimeni și care, de obicei, presupun doar comunicare reală.
   Comunicarea este limbajul iubirii, iar îngerul Ambriel vă aduce aminte acest lucru de fiecare dată. Comunicarea este puterea voastră, a Gemenilor, și tot ea poate deveni o armă de temut, fie că este vorba de comunicare verbală sau scrisă. Dar aceeași comunicare este scara pe care Gemenii pot urca la cer, căci nu există o adevarată comunicare în plan uman fără comunicarea cu Divinitatea. Doar oamenii care păstrează legatura permanentă și dialogul cu Dumnezeu pot communica cu adevărat cu semenii lor, iar îngerul Ambriel face acest lucru mai ușor. Până nu veți invăța că dialogul Divin alimentează dialogul vostru cu oamenii, nu veți putea merge mai departe.
   Ambriel sporește înțelegerea propriei dualitați și dă posibilitatea Gemenilor să poată înțelege o situație dificilă din cel puțin două puncte de vedere. El îi transforma în buni negociatori de conflicte, si le dă puterea de a simți compasiune pentru ambele părți implicate. Astfel, inteligența lucreaza în favoarea iubirii și înțelegerii între oameni.
   Și Gemenii pot beneficia de puterea lui Aniel, care nu doar rafinează dorințele, dar poate, de asemenea, să le sporească mult capacitatea de a absorbi noi cunostințe la un nivel care să depășească superficialitatea lor.

   Rac
   Muriel - îngerul grijii pentru ceilalți.
   Nativii din Rac primesc binecuvântările îngerului Muriel, cel care oferă sprijin emoțional în situațiile cele mai dificile.
   Hrana emoțională este importantă, fie că vine de la un părinte, de la un maestru sau de la un sfătuitor. Racii sunt foarte capabili să ofere această hrană, doar că uneori se uită pe sine și pot deveni blazați și deprimați. Îngerul Muriel îi ajută să dăruiască fără a pierde nimic și să primească înmiit orice bucurie, el le dă capacitatea de a decodifica corect emoțiile oricui și de a crea acea atmosferă benefică în care orice om să se simtă în stare să își exploreze emoțiile. Muriel le dă Racilor capacitatea de a înțelege universul propriilor emoții și de a nu mai reacționa impulsiv în situații care cer un pic de rațiune.
   Tot Muriel îi ajuta pe Raci să depășească foamea de afecțiune pe care aceștia o simt, și să devină mai siguri pe ei și pe menirea lor în viață, fără a se autovictimiza. El ajuta şi la administrarea nevoilor de bază din punct de vedere spiritual. De exemplu, în loc să mănânci pentru a-ți satisface nevoile de afecțiune, să înveți să îți hrănești spiritul cu lucruri care te bucură cu adevărat cum ar fi cunoștințe7 despre lumea spirituală.
   Voi, Racii, mai puteți beneficia și de ajutorul lui Rahab, un înger care vă dă puterea de a pătrunde cu mintea misterele lumii văzute și nevăzute și astfel să vă dezvoltați lumina sufletului până dincolo de7 marginile universului spre binele tuturor.

   Leu
   Verchiel - Îngerului puterii controlate.
   Nativii din zodia Leu sunt susținuți de Verchiel pentru a învața să își țină puterea sub control.
   Constiința de sine trebuie să devină maximă în ceea ce îi privește pe lei, căci un om care nu își cunoaște puterea asupra celorlalți, poate face foarte mult rău. Nu contează dacă sunt atribute negative ale puterii, cum ar fi egoismul sau centrarea pe sine, sau atribute pozitive, cum ar fi creativitatea și încrederea în forțele proprii.
   Important este pentru Lei să știe de ce sunt în stare si într-un sens și în celălalt.
   Dacă au tendința de a fi egoiști, Verchiel îi ajută să devină conștienți și să nu mai facă rău în încercarea de a ieși în evidență cu orice preț, dacă nu sunt conștienți de capacitățile lor creatoare, acelașii înger îi ajută să se pună în slujba semenilor.
   Conștiința de sine este un atribut natural al leilor și Verchiel îi ajută ca astfel să devină conștienți și de menirea de lideri spirituali pe care o au de fapt.
   Tot el îi ajută pe Lei să își constroleze și chiar să își anihileze tendința de a-i domina pe ceilalalți. Pe măsură ce Leii învață să caute și să contempleze prezențele divine din viața lor, liniștea se va așterne în inima lor, iar creativitatea va atinge cote înalte.
   Leii mai pot fi protejați și îndrumați de Rachmiel, care transformă orice acțiune egoistă în compasiune, orice vorbă lipsită de blândețe în mângâiere pentru cel în nevoie. Rachmiel este îngerul compasiunii și învață leii să se dăruiască și să se uite pe sine în iubirea pentru cei de lângă ei.

   Fecioară
   Hamaliel - îngerul virtuţii.
   Nativii din Fecioară primesc darul virtuții de la îngerul Hamaliel.
   Acest dar este important căci fara el Fecioara devine mult prea critică și hiper-analitică în relațiile cu ceilalți. Acest înger o ajută pe Fecioară să înțeleagă că, în general, oamenii nu au nevoie de cineva care să le spună în permanență ce nu pot face sau fac greșit, ci de oameni care să le spună ce fac bine sau, mai ales, ce pot face.
   Hamaliel dă Fecioarei puterea de a rezista stresului și de a duce o sarcină la bun sfârșit indiferent cât efort presupune acest lucru. Astfel Fecioarele devin buni cercetători, oameni care învață cel mai bine din propria experiență și extrem de atenți la detaliile care pot face uneori diferența între "viață și moarte" între "efemer și veșnic".
   Verchiel dă posibilitatea Fecioarelor de a analiza pe ceilalți fără a-i judeca, de a-i iubi fără a-i eticheta și de a-i sluji fără a aștepta nimic in schimb. Tot el va ajuta Fecioarele să treacă de aparențele lumii fizice și să ajungă să înțeleagă rațiunile divine din spatele fiecărei întâmplări, fie ea și nefericită.
   Verchiel învață Fecioarele să caute prezența oamenilor nu pentru a-i face dependenți de ceea ce au ele de oferit, ci pentru a oferi ceea ce au aceștia nevoie.
   Fecioarele mai pot fi ajutate de Tzadikiel care le poate ajuta să își extindă orizontul de percepție și înțelgere al conștiinței în plan fizic, emoțional, mental și spiritual. Acesta orientează orice demers de învațare către acumularea de iubire și înțelepciune.

   Balanţă
   Uriel - Îngerul dorințelor constructive.
   Nativii din Balanță primesc ajutorul lui Uriel care ține sub control dorințele distructive. Nevoia de echilibru și armonie este cea care ține această zodie în parametrii optimi. Uriel este cel care dă Balanței puterea de a crea echilibrul și de a-l menține chiar dacă asta presupune efort continuu, care în mod obișnuit ar obosi pe oricine altcineva. Uriel este cel care se opune impunerii păcii prin război. El este cel care ajută Balanța să mențină echilibrul interior și exterior prin utilizarea de mijloace sociale, artistice și estetice. Uriel este cel care face din Balanță o creatoare a armoniei în Univers, căci dincolo de planul fizic, Balanțele pot lucra și în plan spiritual și este bine să facă acest lucru în deplină cunostință de sine.
   Uriel vă va ajuta să creați armonie, dar fără a vă pierde armonia interioară, lăsându-vă spațiu pentru exprimarea de sine și încărcarea propriilor baterii. Doar așa puteți ajunge la echilibrul dintre dorințele voastre emoționale, mentale și spirituale, care să vă permită să accedeți la următorul nivel de existență în armonie cu divinitatea.
   Pe masură ce întregul vostru sistem de valori se echilibrează, v-ați gasi puterea și bucuria de a vă exprima creativ sentimentele și trăirile și veți putea media orice conflict fără a ține partea nimănui, ci numai adevărului divin din voi și ceilalți.

   Scorpion
   Barbiel - Îngerul transformării.
   Nativii din Scorpion primesc ajutorul lui Barbiel, cel care transformă mania în compasiune. Scorpionii se află pe o cale spirituală încă de la naștere și au de trecut tot felul de probe ale vieții.
   Multe din aceste probe au reușit să vă scoată de pe această cale spirituală, mai ales la trecerea de la adolescență la vârsta adultă când cerințele corpului și ego-ului vostru v-au despărțit de esența voastră divină. Zodia voastră este cea care trebuie să facă față celor mai puternice impulsuri sexuale din tot zodiacul și aceste impulsuri nesatisfăcute se pot transforma în acțiuni pline de agresivitate și ură.
   Barbiel este cel care va ajuta să țineți aceste impulsuri7 sub control și să nu vă lăsați pradă lor. Totuși lupta pe care o duceți cu planul dorințelor sexuale nu rămâne fără rasplată, căci odată stăpânite energiile sexuale, ele devin forța întregii voastre vieți.
   Barbiel este cel care va pune în lumină până și cele mai întunecate și mai nevăzute coltișoare ale ființei voastre pentru ca astfel să le cunoașteți și să le stăpâniți. Chiar dacă vă așeazați foarte ferm pe calea spirituală, voi Scorpionii tot mai sunteți distrași de dorințe emoționale și sexuale. Transformarea acestora în dorințe spirituale se face cu ajutorul lui Barbiel care vă ajută să luați cele mai bune decizii în acest sens și să rezistați fără frustrare oricaror ispite.
   Scorpionii mai pot beneficia de pretecția Arhanghelului Mihail care le dă posibilitatea de a lupta de partea luminii, mai întâi împotriva întunericului din propria minte și apoi împotriva întunericului conștiinței celor care au pierdut calea. Nu trebuie să ai o armă ca să fii razboinic, este suficient să îți liniștești mintea și să o cureți de gânduri, orientând-o ca pe o antenă spre divinitate.
   Orice dorință înfrântă în plan fizic devine o trambulină pentru evoluția spirituală.

   Săgetător
   Adnachiel - Îngerul puterii iubirii.
   Nativii din Săgetător primesc puterea lui Adnachiel care aduce iubire divină în locul iubirii umane. Ambiția voastră caracteristică are nevoie să fie canalizată cu iubire către iubire. Abia atunci dorințele omenești devin motorul vieții spirituale și devin aspirații, intuiții și nevoie de absolut. Adnachiel este cel care vă va ajuta să porniți în călătoria spirituală fără a avea nevoie să ajungeți, ci doar să călătoriți. El aprinde în inima voastră nevoie de a ajunge ACASĂ în spațiul acela dincolo de spațiu și timp în care sufletul se întâlnește cu creatorul său.
   Săgetătorii au ambiții mari, dar și aspirații spirituale importante. Îngerii pot fi şi surse de informație, dar pot să vă și orienteze în acțiunile din viața de zi cu zi. Ei vă pot aduce lumea spirituală mai aproape și vă pot face să vedeți mai clar ceea ce urmează.
   Viața voastră se află sub protecția lui Adnachiel care vă dă puterea de a înțelege și de a-i ajuta și pe ceilalți să înțeleagă că în spatele fiecărei acțiuni umane se află o direcție divină și o rațiune divină.
   El este cel care vă face răbdători cu cei ce nu știu și dornici de a oferi iubire, mai ales celor care, aparent, nu o merită.
   Pe voi vă va mai ajuta Aniel cel care vă va face să asimilați cunoașterea și să o folositi pentru binele celorlalți în directia progresului spiritual.

   Capricorn
   Haniel - îngerul revelării divinităţii.
   Capricornii pot primi puterea de a percepe Divinul în orice acțiune umană de la Haniel. De fapt, calea vieții Capricornilor este ajutată de mai mulți îngeri guvernatori ai pământului, pentru că nativii au de făcut față unor cerințe complexe atât în planul existenței de zi cu zi, cât și în planul existenței spirituale. Este nevoie de o întreagă armată de îngeri pentru ca nativii capricorni să depașească nevoia de control în plan uman și să se dedice idealurilor spirituale.
   Ambiția este cea care își spune cuvântul în orice acțiune a capricornilor. Haniel este cel care îi ajută pe capricorni să transforme viața spirituală din ideal în acțiune concretă.
   Deși Capricornul este un semn dens de pământ, el este precum muntele al cărui vârf întâlnește cerul.
   Haniel vă va ajuta în momentele în care începeți o nouă acțiune și vă va ajuta să nu pierdeți direcția spirituală. El vă face generoși cu timpul și resursele voastre și mai ales iertători cu cei care vă greșesc. Acest înger are grijă ca orice nouă cunoștință să fie asimilată eficient.

   Vărsător
   Gabriel – Îngerul adevărului.
   Nativii din Vărsător primesc puterea adevărului revelat de la Gabriel.
   El îi ajută să rostească și să transmită adevărul în orice acțiune pe care o întreprind. Caracteristica Vărsătorilor este faptul că ei reprezintă legătura între nevoile personale și cele general umane.
   Vărsătorii sunt căutători ai adevărului și pentru asta crează sisteme de gândire prin care să se înconjoare de oameni care să le împărtășească idealurile. Ei pot părea egoiști multora dintre semeni.
   Gabriel le dă Vărsătorilor bucuria cunoașterii adevărului şi a răspândirii acestuia în grupuri din ce în ce mai mari de oameni. Tot el le dă capacitatea de a insufla idealuri înalt spirituale.
   Gabriel este mesagerul Domnului și este cel care le aduce în permanență Varsatorilor informații, dar nu direct, ci prin intermediul intuițiilor, revelațiilor, semnelor. El îi îndeamnă să nu țină pentru ei această cunoaștere divină și să o folosească pentru a inspira mari grupuri de oameni pentru a-i face conștienți și pe aceștia de menirea lor divină.
   Tzadqiel îi mai poate ajuta, el fiind îngerul compasiunii, vă va da puterea de a ține cont de nevoile oricărui om atunci când își urmăresc planurile spirituale. El dă Vărsătorilor capacitatea de a schimba sisteme sociale, dar în coordonatele compasiunii și grijii față de ceilalți.

   Pești
   Barakiel - Îngerul credinței.
   Nativii din Pești primesc de la Barakiel capacitatea de a face diferența între cunoaștere și credință. Asta este una dintre cele mai mari provocări spirituale din viata voastră. Peștii sunt cei care resimt cel mai puternic dualitatea personalitate - suflet.
   Barakiel îi învață să își cunoască atât personalitatea cât și sufletul și să facă din două un întreg divin. El asistă Peștii în efortul lor de a-și înțelege instinctele și să-și înalțe mintea deasupra lor prin constiinta intuitivă. Voi, Peștii, traiți în permamență cu conștiinta existenței celorlalți, cu durerile și cu trăirile lor, pe care le resimțiți acut. Barakiel vă ajută să învățați să le alinați și să construiți în oameni conștiința faptului că pot muta munții din loc cu un strop de credință.
   Metatron, considerat cel mai puternic dintre îngeri vă va ajuta cu orice ocazie în care veți mai face un pas pentru dezvoltarea voastră spirituală. El vă va susține conștiința faptului că fiecare ființă este expresia divinității pe pământ și fiecare acțiune se realizează în contul mântuirii.


Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioară
Balanţă Scorpion Săgetător Capricorn Vărsător Peşti


sâmbătă, 26 iunie 2010

Test

Micul Thomas, cel mai bun elev din clasa, o intreaba pe invatatoare daca poate sa-i vorbeasca dupa ore. Ea accepta.
- Ce vrei Thomas sa-mi zici?
- Cred ca sunt prea inteligent ca sa raman in clasa asta, ma plictisesc! As vrea sa trec direct la liceu.
Directorul scolii este informat si il intreaba pe Thomas daca vrea sa dea niste teste. Thomas acceapta fara sa ezite si incepe testarea:
- Sa vedem Thomas... 3x4?
- 12.
- Si 6x6?
- 36, domnule director.
- Capitala Japoniei?
- Tokio.
Testul continua inca jumatate de ora, Thomas nu face nicio greseala. La sfarsitul testului, directorul este multumit dar profesoara intreaba daca poate sa-i puna si ea cateva intrebari. Amandoi accepta si profa incepe:
- Thomas, vaca are 4 si eu am 2, ce sunt?
- Picioarele, doamna!
- Corect, ce gasim in pantalonii tai si nu gasim in ai mei?
Directorul se mira de intrebare......
- Buzunare, doamna!
- Bine Thomas, unde au femeile parul cel mai cret?
Directorul se pregateste sa intervina chiar cand Thomas raspunde:
- In Africa, doamna! raspunde copilul fara sa ezite.
- Ce este moale dar cu mainile femeii se face tare?
Directorul casca ochii mari, dar inainte sa vorbeasca:
- Oja pentru unghii, doamna!
- Ce au femeile si barbatii in mijlocul picioarelor?
- Genunchii, doamna!
- Bine... si ce are o femeie maritata mai mare decat una nemaritata?
Directorului nu-i vine sa creada ce aude.
- Patul, doamna!
- Ce cuvant care incepe cu C, inseamna ceva care poate sa fie umed sau sec si pe care barbatii le place sa-l priveasca?
- Cerul, raspunde Thomas.
Directorul rasufla usurat, transpirat si decide sa opreasca testul spunand:
- Nu o sa te trimit la liceu, o sa te trimit direct la... Universitate! Chiar si eu as fi picat testul asta!!!

Morala: Cu cat suntem mai in varsta cu atat devenim mai perversi.

Tu ce ai face daca ai da acest test ???